„METHODO” - Ucenicia măiestriei

Arhitectura curatoriatui „methodo” impune identificarea de perspective metodologice in progres și prezentarea stării acestor studii realizate ca metodă de învățare /înțelegere în cadrul temelor semestriale plasând experimentul particularizat ca posibil și necesar material de studiu funcțional prezervând studentului spații alternative a unei definiri intelectuale ancorate într-o conduită artistică capabilă să perceapă arta ca formă a cunoașterii ca performanță în rezicerea nuanței sacre în tonalitatea vizibil decantată convertind omul înspre naturalețea de a accepta înspre contemplare reformarea Cuvântului pictat ca o permanență a creșterii în perfecțiune.
Istoria trecutului și experiența prezentului ne oferă multe exemple despre nocivitatea formulelor și rețetelor. Cercetarea avansată nu trebuie să devină doar o nuanță de stil impusă doar declarativ cu aparente idealuri academice, activate doar în momente de decadență numerică a candidaților -clienților curtați pentru un sejur educațional intermitent suficient pentru a menține vizibila tradiție liniară a unei instituții cu pretenții academice. Acest nivel trebuie să rămână o prioritate naturală în preocupările dascălului dedicat dar și o condiție unică a promovării acestuia în treptele didactice superioare. Calitatea actului didactic trebuie să însemne o implicare ordonată, programatică, direcționată pe descoperirea arealului cât mai adecvat din interiorul căruia studentul va putea performa cu determinare. Acest fascinant și laborios demers al modelării artistico-spirituale al viitorilor continuatori ai nobilei conduite, arta, trebuie să fie fundamentat evident pe experimente pedagogice progresiste, reconfigurând în permanență structura de predare existentă cu meticulozitate și flexibilitate, căutând favorizarea păstrării integre și nealterate a abilităților native a studentului. În crearea acestui cadru extrem de pretențios și sensibil unde accentul educațional implică un melanj al experimentului practic și teoretic care implică abdatări uneori din mers, adică în plină dezvoltare a proiectului propus, intervenția dascălului impune o conduită pedagogică verificată de o vedere respectiv viziune a acurateței traiectoriei ideatice a cercetării.Vocația de dascăl trebuie asumată și păstrată ca o conduită a dorinței necondiționate de a transmite și impune fără indulgență simțul pentru un gust estetic de excelență. Starea atât de adâncă a așezării în spațiul unde gravitația este în firea zborului râvnit din primele clipe ale regalei contaminări cu sclipirile cunoașterii, rămâne sensul suprem al prezenței noastre în acest timp. În timpul Taborului de odinioară, umbrit de înțelepciunea împăratului, când porțile cetății erau încă deschise, cu pași temători dar încărcat cu inocență și cutezanța care încă mi-a rămas nealterată, din fericire, m-am învoit să fac această ascultare cum se spune în mediile monahale. Din primele clipe am înțeles faptul că destinul meu de artist al cărui țel era doar dansul frenetic și magic cu doamna Artă, se va contopi cu Arta de a reda vederea pentru frumos celor ce-și doresc cu adevărat acest dar. Începuturile perioadei de formare și perfecționare dacă sunt valorificate cu o anume viziune rămân coloanele principale care vor susține construcția unui demers pedagogic progresiv cu predilecție în domeniul teologic unde fragilitatea creației din nefericire încă este anihilată prin impuneri restrictive. Eu personal, în urma experiențelor unice avute în perioadele formării profesionale cu precădere în stagiul superior al celor șase ani la care se adaugă anii de măiestrie și doctorat, profitând la maxim de îndrumările pertinente racordate la pulsul artistic internațional ale distinșilor profesori și artiști, am rămas amprentat de calitatea conduitei pedagogice inovative și adaptate judicios în beneficiul dezvoltării personalității artistice. Nobilul act al inițierii în tainele artelor prin acumulări succesive, ordonat gestionate de către plăsmuitorii timpurilor deschide infinite noi perspective anticului templu al desăvârșirii interioare, numit
ȘCOALĂ.
În cadrul școlii, fie că vorbim de nivel preuniversitar sau universitar, răspunderea plăsmuitorului pentru eficiența actului de formare, trebuie să fie menținută la parametrii maximi primând interesul strict direcționat în favoarea decriptării limbajului plastic și ideatic optim în care studentul va putea performa descoperindu-se. Arta înseamnă nu doar a învăța o îndeletnicire de a stăpâni instrumente, materiale, tehnici, aceasta este doar unul din nenumărații pași a-i începuturilor copilăriei artistice, continuarea acestui mers inițiatic înseamnă accederea către un nivel superior și anume exersarea metodică a tehnicii hermeneuticii ca bază decisivă în perfecționarea unei viziuni autentice, rezervând spațiului sacru sau doar conotativ o nota distinctă. Este demonstrat faptul că forța de expresie a creatorilor de marcă de pe ,,umerii cărora încercăm la rândul nostru să ne descoperim caracterul vocației, s-a manifestat prin tonuri ideatice străbătute de un
rafinament al subtilității și al esențializării depășind limitele atât de nocive actului creativ. Suma acestor plăsmuitori ai zborului înspre adâncimi reprezintă adevăratele master-classuri ce rămân repere de urmărit stau la baza metodelor de formare și perfecționare uzitate în sistemul de învățământ constituind dosare sau portofolii disponibile spre a fi reconvertite ca surse veridice, verificate care în funcție de tactul pedagogic se constituie ca o perspectivă deschisă interpretărilor sau rămân spații interzise intervenției. O abordare pedagogică tradiționalistă limitată în regulamente permanentizate ca fiind insurmontabile și impuse prinr-o
autoritate restrânsă ca număr dar mai ales ca viziune însemnează fără echivoc obstrucționarea actului pedagogic al titularului de curs desființând atât autoritatea sa de drept conformă regulamentului în care e stipulată nu doar libertatea de a se organiza dar și obligativitatea de a contribui periodic cu intervenții inovatoare a căror implementare contribuie direct și eficient la ridicarea nivelului de performanță a candidatului la obținerea creditelor necesare pentru a avea drept de a profesa. Daca și în științele exacte progresul este condiționat doar prin invocarea elementului inovativ ca fascicul elementar în educația viitorilor cercetători de excelență, cu atât mai mult într-un domeniu cu un spectru ideatic pretențios precum este arta sacră unde regula nr. 1 a învățării alfabetului rămâne creativitatea a cărei bine găsită așezare renaște dorința reconvertirii în frumusețe. A impune unui plăsmuitor crescut la adăpostul acestei reguli de aur o înregimentare în suita STANDART echivalează cu o propunere de anihilare a propriei identități artistice și a efectului primordial al performanțelor acesteia în dinamica perfectării continue a modului de a-i comunica studentului codul universal al decriptării tainelor sacrului prin intermediul libertății de a crea. Subtilitățile abordărilor minunatelor și irepetabilelelor provocări ale studenților din perioada creșterii și maturizării impun răspunsuri extrem de atent verificate și sintetizate căutând o singură esență, păstrarea, cultivarea și valorizarea tezaurului nativ. Timpul începutului formării este definitoriu pentru o viitoare construcție a unei vocații. Din acel timp am reținut importanța începutului modelării firii mâinilor și a responsabilității plăsmuitorului prin talentul de a ne descoperi fiecăruia în parte mediul în care putem INDRĂZNI să excelăm adaptând în permanență metodologia predării. Termenul de artă sacră înseamnă deschidere dinspre icoana strict liturgică înspre infinite discursuri în care conotația are dreptul să-și revendice prezența în universul vizual contemporan, ca un lait motiv, care prin intermitențele intensităților propuse de creator punctează și reafirmă nevoia tacită a societății de a se reînnoi printr-o nouă spiritualitate, revăzută. Demersul mișcărilor culturale ce au rodit dintotdeauna modelând spiritul omenirii aparține cu precădere firilor nonconformiste, a căror efervescență creatoare de excelență a dat naștere conceptelor ce s-au dovedit a rămâne fundamentale în sistemul de învățământ artistic mai ales, însă și aici este o nuanță, totul depinde de tactul, abilitatea și flexibilitatea abordării. Pentru a sublinia importanța majoră a implementării în metodologia predării artei sacre a unei politici progresive, reformatoare este suficient să punctăm că mișcarea impresionistă s-a impus și datorită repulsiei aspiranților la metodica academistă, manieristă, tradiționalistă, rezumându-se doar la teme repetitive și performante tehniciste în dezacord total cu spiritul timpului modern, fapt care a însemnat discreditarea totala a unei instituții care se dorea a fi amvonul de unde se dă tonul actualizat al gustului de excelență într-o societate. Motivul acestei decadențe academice se regăsește și în timpul prezent și se datorează atitudinii pedagogice inflexibile care anihilează astfel programatic minunata și fascinanta perspectivă oferită de infinitele posibile abordări ideatice a tezaurului iconografic și a conotațiilor cu substrat atât de profund ce așteaptă să fie eliberate în numele unei noi spiritualități așteptate de omenire ca o dorință de a revendica o lumină demagogizată. Importanța implementării proiectelor alternative în cadrul formării vocaționale cu precădere în arta sacră, închistată în propriile convenții limitative devenite cutume revendicate în permanență ca fiind insurmontabile se impune de la sine ca prioritate stimulării concurenței a cărei miză devine sustenabilă prin instituirea și permanentizarea metodologiilor inovative nu doar de predare efectivă ci de transmitere nuanțată punctând IDEI protejând astfel aspiranții cu cădere înspre creație de rămânerea doar la stadiul limitat a unui abil executant acreditat, îndepărtat de ținuta pe care o presupune un învățământ bazat în care dictonul leonardesc, „arta - pittura e una cossa mentale”, se impune ca o conduită obligatorie a cercetării avansate. Din acest punct reflexiv se poate întrevedea licitația marii oferte a unei școli vocaționale cu o platformă de cercetare precisă și anume crearea premiselor unei spiritualități progresiste reconstruind chipul interior al unui om tot mai dezumanizat.

Marius Dan Ghenescu
Centrul de Creație și Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca”
Facultatea de Teologie ortodoxă
Universitatea Babeș-Bolyai
Cluj-Napoca