CORUL „ADOREMUS DOMINUM”

Corul bărbătesc Adoremus Dominum al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a fost fondat în anul 2023. Corul este alcătuit din studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă, uniți prin dorința de a sluji prin muzică și de a mărturisi credința prin actul artistic. Activitatea sa se desfășoară sub coordonarea pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, care asigură atât direcția muzicală, cât și formarea artistică a ansamblului.

Repertoriul corului este variat și atent ales, cuprinzând cântări din tradiția muzicii bisericești ortodoxe, dar și lucrări din repertoriul clasic și folcloric, interpretate cu rigoare stilistică și sensibilitate artistică. Prin această diversitate, Adoremus Dominum își asumă rolul de punte vie între liturgie, cultură și societate, demonstrând că muzica bisericească poate fi, în același timp, mărturisire de credință și expresie artistică autentică.

Prin participările sale la concerte, festivaluri și manifestări culturale, corul contribuie activ la viața spirituală și culturală a comunității academice și ecleziale clujene, devenind un reper important al activităților muzicale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă.

În anul 2025, corul a obținut Locul I la Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ediția a XVII-a, la categoria Coruri de voci egale din instituții de învățământ universitar.

Dirijor: pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu

GRUPUL VOCAL FEMININ „Sfântul Sava cel Sfințit”

Grupul vocal Sfântul Sava cel Sfințit s-a înființat în luna februarie 2024, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub coordonarea pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu și a dr. Alexandru Plian. Ansamblul este alcătuit exclusiv din voci feminine și interpretează lucrări pe trei voci egale, abordând cu sensibilitate și rigoare repertoriul muzicii bisericești.

Activitatea grupului se remarcă printr-o implicare constantă în viața liturgică a Bisericii, membrele ansamblului participând la numeroase Sfinte Liturghii, hramuri și slujbe, contribuind prin cântare la atmosfera de rugăciune și comuniune eclezială.

Pe lângă activitatea liturgică, grupul vocal Sfântul Sava cel Sfințit a fost implicat în numeroase concerte, activități caritabile și evenimente culturale, fiind invitat să susțină momente muzicale în contexte variate, atât academice, cât și comunitare. De asemenea, membrele grupului au participat la un workshop de specialitate susținut de Paul Phoenix, fost membru al trupei „The King’s singers” experiență care a contribuit la aprofundarea expresiei artistice și la dezvoltarea tehnicii interpretative.

GRUPUL VOCAL BĂRBĂTESC Sotirios

Grupul vocal Sotirios a fost fondat în anul 2021, membrii săi fiind, la momentul înființării, elevi ai Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Evoluția ansamblului a fost una firească și constantă, grupul integrându-se treptat în mediul academic teologic clujean, odată cu parcursul universitar al membrilor săi.

În perioada 2023–toamna anului 2024, activitatea grupului a fost coordonată de studentul Silviu Bălan, etapă care a marcat o consolidare și o maturizare pe plan vocal și muzical. Repertoriul abordat cuprinde atât muzică religioasă, cât și muzică folclorică, puse în valoare prin sonoritatea caldă a vocilor, atenția acordată armonizării și omogenității ansamblului – trăsături definitorii ale identității grupului.

Activitatea grupului Sotirios se remarcă în mod deosebit prin participarea la numeroase slujbe arhierești, unde oferă răspunsurile liturgice, atât în Cluj-Napoca, cât și în localitățile din împrejurimi. De asemenea, ansamblul susține concerte pascale, concerte de colinde și alte evenimente religioase și culturale, contribuind activ la viața liturgică și comunitară.

În prezent, grupul își desfășoară activitatea sub coordonarea studentului Darius‑Vasile Călugăr, fiind alcătuit din 8 membri, studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă, promoția 2022–2026.

GRUPUL PSALTIC „Melethis”

Grupul Psaltic „Melethis” reunește studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca dedicați studiului muzicii psaltice. Activând preponderent la strana Paraclisului Facultății, grupul înfrumusețează privegherile și sfintele slujbe prin rigoarea și profunzimea cântării bizantine autentice. Misiunea noastră urmărește atât formarea unui nucleu de tineri teologi dedicați artei psaltice, care să ducă mai departe această moștenire în parohiile unde vor sluji, cât și popularizarea acestui tezaur sonor în rândul comunității clujene ca formă de rugăciune și identitate liturgică. – spune-mi ce parere ai. Daca ti se pare prea pompos mai schimb.

ACTIVITĂȚI