Mergi la conţinutul principal

✟ LIA MUNTEANU DRĂGĂNESCU ✟

În ziua de sâmbătă, 7 iunie 2024, s-a mutat la Domnul LIA MUNTEANU DRĂGĂNESCU, fiica preotului profesor LIVIU GALACTION MUNTEANU (fost rector și decan la Cluj). Doamna doctor Drăgănescu îl evoca adesea pe părintele său, cu respect și admirație, referindu-se mai ales la perioadele dificile, precum cea din 1940-1944, când părintele Munteanu a fost între puținii dascăli ai Academiei Teologice din Cluj, rămas la post în timpul ocupației hortiste, iar apoi, după 1952, când același preot și profesor a intrat în vizorul organelor represive ale regimului comunist, care l-au arestat în anul 1958, judecându-l și condamnându-l la 17 ani de temniță grea; a trecut la cele veșnice în 1961 în închisoarea de la Aiud, ca urmare a relelor tratamente la care a fost supus. Doamna Lia Drăgănescu a fost prezentă în facultatea noastră în mai multe rânduri, participând la momentele de comemorare și evocare ale părintelui Liviu Galaction Munteanu și ale celorlalți mărturisitori din rândul teologilor clujeni. În aceste clipe, când s-a alăturat părinților săi, zicem și noi într-un glas: Dumnezeu să o odihnească în pace, cu drepții Săi!